Afectiuni » Alzheimer

Alzheimer este o afecţiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcţiilor de cunoaştere ale creierului, cu pierderea capacităţilor intelectuale ale individului şi a valorii sociale a personalităţii sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de demenţă.

Evoluţia bolii:

  • Tulburări de memorie: dificultatea de a-şi reaminti informaţii anterior învăţate şi imposibilitatea de a acumula informaţii noi. Primele care se pierd sunt evenimentele recente, în timp ce amintirile vechi pot fi conservate;

  • Tulburări de vorbire: bolnavul nu îşi mai găseşte cuvintele, chiar pentru noţiuni simple;

  • Incapacitatea de a efectua diferite activităţi motorii coordonate: bolnavul "nu mai ştie" cum să se îmbrace adecvat, cum să descuie uşa cu cheia, etc.;

  • Imposibilitatea de a recunoaşte, identifica şi denumi obiecte uzuale;

  • Tulburări ale funcţiilor de organizare a activităţilor zilnice, incapacitatea de a lua decizii;

  • Probleme legate de gândirea abstractă, tulburări de calcul, dezorientare temporală şi spaţială, pierderea iniţiativelor;

  • False recunoasteri: la început dificultate în recunoaşterea fizionomiilor cunoscute, urmată de identificări eronate, care pot provoca stări de anxietate.

Aceste simptome se caracterizează printr-un debut gradat, bolnavul dezvoltă anumite strategii pentru a-şi disimula dificultăţile, pentru un anumit timp îşi păstrează o "faţadă" înşelătoare, declinul agravându-se progresiv.

  • Agitaţie şi agresivitate fizică sau verbală;

  • Tulburări psihotice: halucinaţii, de obicei vizuale, idei delirante (de persecuţie, de gelozie, de abandon), etc.;

  • Tulburări ale dispoziţiei afective: în principal depresie şi anxietate, mai rar stări de euforie exagerată;

  • Tulburări ale comportamentului alimentar: reducere sau creştere exagerată a apetitului, alimentaţie neîngrijită, ingerare de substanţe non-alimentare;

  • Dezinhibiţie sexuală: comentarii pe teme sexuale, gesturi obscene, mai rar agresivitate sexuala;

  • Incontinenţă urinară şi pentru materii fecale, satisfacerea nevoilor fiziologice în locuri neadecvate sau in prezenţa altor persoane.



Locație

Contact

Telefon:
0755.11.66.40
E-mail: cg.nouacasa@gmail.com
Centrul Geriatric Noua Casa © 2016 - Toate drepturile rezervate - Powered by CBL